Copiii românilor stabiliți în Uk au fost invitați să participe la un eveniment organizat de Ambasada României la Londra, în colaborare cu ICR  și MoneyGram. Intrarea a fost liberă, iar copiii au fost așteptați cu o amplă ofertă culturală, menită sa-i transporte pe cei mici, dar si pe cei mari, pe tărâmul poveștilor și a magiei Craciunului.

Cei 380 de copii prezenti, împreună cu parinții lor, s-au bucurat de spectacolul Cartea Poveștilor, un musical cu si pentru copiii românilor din Marea Britanie. Musical-ul a fost creat și regizat de către îndrăgitul actor Dragoș Moștenescu, cu participarea copiilor de la școala muzicală AB Music Academy Londra.  În acest spectacol, personajele de poveste și-au pierdut identitatea atunci când zmeul Zmeilor a furat Cartea Poveștilor. Ele se văd nevoite să  pornească la drum și să recupereze cartea cu orice preț. Pentru a reuși se strâng laolată Prâslea cel Voinic, Harap Alb și Greuceanu, Făt Frumos, Alba ca Zăpada și Cenușăreasa.

Îmbrăcați în costume populare românești și cu chipurile radiind de bucurie, copii au căntat colinde și au recitat poezii de Crăciun în limba română. Atâ cei mici cât și cei mari au avut apoi ocazia să socializeze, degustând tradiționalul nostru cozonac. Moș Crăciun a oferit o mulțime de cadouri copiilor din partea MoneyGram.

Un român, prezent la eveniment a declarat la plecare :„ În momentul când am colindat împreună cu copiii și toti ceilalți participanți din sală, mi-au revenit în minte toate amintirile frumoase de acasă. Amintiri unice, pe care le trăiam în România în perioada Sărbătorilor de iarnă.”

„ Este atât de frumos, că deși suntem la mii de kilometri distanță de casă, putem totuși simți emoțiile pe care ni le transmit colindele și ne fac să ne mai treacă dorul de casă.”

Dacă și dumneavoastră vă este dor de casă, de colinde. Dacă vreți să vă țineți copilul aproape de tradițiile noastre românești de Crăciun. Nu ratați ocazia! Sâmbătă 21 Decembrie, MoneyGram organizează un nou eveniment similar la Luton. A pregătit deja și cadourile pentru copiii de acolo. Vă așteptăm cu drag!